Dispar aceste pensii din România, este oficial: care sunt românii ce vor rămâne fără bani

de: Alexandru Puiu
20 12. 2022

O serie de pensii vor fi desființate în următoarea perioadă, iar promisiunile pe marginea acestor gesturi radicale există de mult timp, dar acum avem și clarificările necesare pentru a înțelege cine va avea de suferit, care sunt pensionari ce vor rămâne fără bani.

USR a depus ieri un proiect de eliminare a pensiilor speciale pentru foștii lucrători ai Securității condamnați definitiv. În primul rând, este vorba de pensii fabuloase. În al doilea rând, discutăm de un număr surprinzător de mare de persoane care se află în acest set de circumstanțe, nu mai puțin de 13000 de persoane.

Românii care vor rămâne fără pensii și legătura cu securitatea

Președintele USR a transmis în cadrul unei conferințe planurile legate de desființarea unor pensii speciale, printr-un proiect de lege care a fost înaintat în Parlament. Cu această ocazie, Cătălin Drulă a explicat absurdul situației în care foști ofițeri de securitate care au torturat foarte mulți români sunt recompensați în prezent de către statul român.

„Arestat în septembrie 1985, dizidentul anti-comunist Gheorghe Ursu a fost torturat şi a murit la spitalul penitenciar Jilava, în noiembrie 1985. Cei doi ofiţeri de securitate care l-au torturat pe Gheorghe Ursu, Marian Pârvulescu şi Vasile Hodiş, încasează astăzi pensie specială de la statul român, deşi au hotărâre definitivă de lucrători ai Securităţii.

Ei şi alţi 1.300 de lucrători ai securităţii cu condamnare definitivă în instanţă primesc astăzi, în 2022, pensie specială de la statul român.

Aici intervine corecția morală pe care USR vrea să o facă. Depunem astăzi o lege de eliminare a pensiilor speciale pentru lucrătorii Securităţii condamnaţi definitiv de instanţe. Este o minimă reparaţie morală pe care o putem face şi suntem datori tuturor celor care au luptat pentru libertatea noastră să facem această reparaţie morală”, a transmis Cătălin Drulă luni, la Palatul Parlamentului.

Dacă are cineva vreo altă opinie pe marginea acestui subiect, liderul USR a insistat pe faptul că ”această categorie de pensie specială este cea mai odioasă dintre toate”. ”Statul român, democratic, nu are voie să recompenseze cu privilegii pe cei care ne-au bătut, torturat sau omorât părinții și bunicii”, a insistat Drulă.